

no titleParca-mi place iar sa astept o secunda, sa privesc caderea timpului. Se indreapta incet spre abis, trangadu-ma in noapte si de ce l-as opri? Doar nu pot devia din a naturii curs, crea un nou infinit doar in obisnuinta vietii. Sa tot mergem si sa mergem, iar si iar pe o sfoara rupta la capete. Noduri desfacute, fara stalpi, fragil exercitiu al puterii mele. Sa sar oarecum peste nemurire doar pentru ca e mai aproape trecutul. De ce sa privesc ceva ce arde in tacerea greutatii, cand as putea sa intorc privirea, sa urlu impotriva flacarilor. Un foc stins cu vrajmasie, cu moartea dorintei de a pasi. Imi privesc membrlele. Nu imi mai aparti de multno title


FecioaraOda fecioarei ce a murit strigand,Fecioara
Rupand ritmul infect al surghiunului
Intr-un iad infiripat din cosmaruri vii. Tipat rece din umbra ajunge ingemanat in al ei suflet.
Frig Fiori de flacari stinse ingheata in al el trup. Un demon de umbra, o suflare rupta din paradisul putrezit,
Din greata ce o cuprinde. Creste
Rosu! Nocturna imbratisare a unei creaturi
Ce da cosmarurilor o palida fiinta, ce creeaza un vis intr-un Nesfarsit ocean de intunecate stanci, de pietre fumegande Sfaramand al ei trup ucid firavul